Rapoarte & Studii

Tratamentul parodontal nu doar ameliorează parodonțiul

PD Dr. Kristina Bertl, PhD MSc MBA

În 2021, s-a estimat că 537 de milioane de persoane din întreaga lume sufereau de diabet zaharat. Corelațiile dintre diabetul zaharat și boala parodontală au fost îndelung discutate, fiind explorate și aici în câteva dintre rapoartele anterioare:

Tratamentul parodontal la diabetici face mult mai mult decat simpla ameliorare a parodonțiului
Tratamentul parodontal la diabetici face mult mai mult decat simpla ameliorare a parodonțiului

Diabetul zaharat și parodontoza se influențează reciproc în sens negativ. De exemplu, diabetul zaharat crește riscul de parodontoză și determină îngreunarea rezultatelor tratamentului parodontal, însă și parodontoza netratată are, de asemenea, un impact la fel de nefavorabil asupra evoluției cazurilor de diabet zaharat. Cu toate acestea, influența negativă a diabetului zaharat depinde în primul rând de managementul nivelului de glucoză din sânge, iar dacă un diabetic se descurcă bine sub acest aspect, nu va exista nici un efect negativ asupra bolii parodontale. Acest lucru ridică totuși, în mod inevitabil, următoarea întrebare: Poate contribui tratamentul parodontal la controlul nivelului de glucoză din sânge?

Literatura de specialitate existentă, care abordează această temă, a fost recent sintetizată de o echipă de cercetători brazilieni (Oliveira et al. 2023). Grupul a realizat o analiză sistematică pe această temă și a identificat 12 studii care au analizat efectul, pe termen lung, al tratamentului parodontal asupra nivelului glicemiei (HbA1c) la diabeticii de tip 2. Rezultatele, bazate pe date de la 1.374 de pacienți, au arătat că tratamentul parodontal a fost capabil să reducă valoarea HbA1c cu 0,3% puncte și că acest efect a persistat chiar și după șase luni! O altă concluzie valoroasă, evidențiată în urma studiului, a fost aceea că un tratament parodontal nechirurgical regulat a fost pe deplin suficient pentru realizarea acestui efect pozitiv, nefiind necesare nici antibiotice, nici tratament chirurgical!

În cele din urmă, este desigur interesant de știut cât de mult reprezintă 0,3% - reprezintă acesta o îmbunătățire mică și neglijabilă sau un efect semnificativ, relevant din punct de vedere clinic? Pentru a putea răspunde acestei întrebări, cel mai bine este să o luăm în considerare în raport cu efectul medicamentelor utilizate pentru controlul nivelului de glucoză din sânge. De exemplu, la diabeticii care iau deja metformină, un (al doilea) medicament suplimentar pentru diabet (rosiglitazonă) reduce valoarea HbA1c, în medie, cu 0,2%. Acest lucru înseamnă că tratamentul parodontal poate genera un efect comparabil cu administrarea unui medicament suplimentar, sugerând cu claritate un efect relevant din punct de vedere clinic.

Referințe

  1. Oliveira, V. B., Costa, F. W. G., Haas, A. N., Júnior, R. M. M., & Rêgo, R. O. (2023). Efectul terapiei parodontale subgingivale asupra controlului glicemic la pacienții cu diabet zaharat de tip 2: Meta-analiză și meta-regresie a studiilor clinice randomizate, cu urmărire la 6 luni. (Effect of subgingival periodontal therapy on glycaemic control in type 2 diabetes patients: Meta-analysis and meta-regression of 6-month follow-up randomized clinical trials.) Journal of Clinical Periodontology, 50(8), 1123–1137. https://doi.org/10.1111/ jcpe.13830

comentarii