Rapoarte & Studii

Efectele de lungă durată ale fumatului asupra dinților noștri.

PD Dr. Kristina Bertl, PhD MSc MBA

Subiectul ”Fumatul și Sănătatea orală” a fost abordat recent în cadrul întrebărilor Comunității și, bineînțeles, cunoaștem sloganul "fumatul dăunează grav sănătății - iar cavitatea orală este una dintre cele mai vulnerabile părți ale corpului!".

Dar cum putem demonstra pacienților noștri cât de nociv este fumatul pentru dinți? Am abordat deja acest subiect într-unul dintre primele noastre articole științifice și am reușit să oferim un exemplu puternic (Fumatul și parodontoza): 'Fumatul reduce substanțial capacitatea de vindecare a parodonțiului, în timpul tratamentului parodontal - se consideră că puterea de vindecare a parodonțiului unui fumător de 50 de ani corespunde, cu aproximație, cu cea a parodonțiului unui nefumător de 86 de ani - adică o diferență de 36 de ani!

Un studiu retrospectiv publicat recent (Ravidà 2020) conține și mai multe exemple excelente și foarte grăitoare pentru pacienții noștri: Având la bază o populație de 258 de pacienți cu parodontoză, care au urmat tratamente regulate de întreținere parodontală, timp de cel puțin 10 ani și până la aproape 50 de ani, autorii au putut face următoarele calcule privind pierderea dinților asociată parodontozei și fumatul:

  • Rata anuală de pierdere a dinților asociată parodontozei la nefumători, foști fumători, fumători ocazionali (< 10 țigări/zi) și fumători intensivi (≥ 10 țigări/zi) a fost de 0,03, 0,05, 0,08 și, respectiv, 0,11.Cu alte cuvinte, dinții unui fumător intensiv aveau un risc de 4,4, 2,6 și 2,7 ori mai mare de pierdere a dinților asociată parodontozei, comparativ cu cei ai nefumătorilor, foștilor fumători și fumătorilor ocazionali.
  • După ce o persoană renunță la fumat, riscul de pierdere a dinților asociată parodontozei se reduce cu doar 6% pe an, cu aproximație. Acest lucru înseamnă că este nevoie de aproximativ 15 ani înainte ca rata de pierdere a dinților asociată parodontozei, în rândul foștilor fumători, să fie comparabilă cu cea din rândul nefumătorilor.
  • Chiar și după ce un pacient a renunțat cu succes la fumat, continuă să existe anumite diferențe, în funcție de categoria de fumători în care a fost clasificat anterior: ocazional sau intensiv; riscul de pierdere a dinților asociată parodontozei a fost de aproximativ 5 ori mai mare la un fumător anterior intensiv, comparativ cu un fumător anterior ocazional.

Pe scurt, cu cât pacienții noștri reușesc mai repede să renunțe la fumat, cu atât mai bine!

Referințe

  1. Ravidà A, Troiano G, Qazi M, et al. Dose-dependent effect of smoking and smoking cessation on periodontitis-related tooth loss during 10 - 47 years periodontal maintenance—A retrospective study in compliant cohort. J Clin Periodontol. 2020;47:1132–1143.

comentarii